Și un fost lider mondial are dubii în privința Simonei Halep în Top 3: „Văd diferența între Maria, Serena, Vika și celelalte jucătoare”

Și un fost lider mondial are dubii în privința Simonei Halep în Top 3:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După atacul unei câștigătoare a Turneului Campioanelor, Jana Novotna, care a prevăzut o trecere meteorică a actualului număr doi mondial în tenisul feminin, afirmând „Halep va fi o jucătoare bună, dar nimeni nu-și va aminti de ea pentru că nu e >”, Dinara Safina, revenită la trei ani după ultimul meci al carierei, în postura de organizator la turneul de la Madrid, cel care a însemnat ultima bornă a carierei rusoaicei, a vorbit și ea despre jucătoarele care reprezintă „crema” WTA: Simona Halep nu intră în Top 3-ul fostului lider mondial, în rândul numelor care se detașează în tur.

INFO Un meci direct au avut Dinara Safina și Simona Halep. În 2010, Simona era încă junioară, ocupa poziția 100 WTA și trecuse de proba calificărilor pentru locul pe tabloul principal al turneului. Halep a pierdut cu 4-6, 4-6, în primul tur pe cimentul din Koreea, de la Seoul, în fața rusoaicei aflate în picaj în clasament (locul 59).

„(n.r. – Circuitul WTA) s-a schimbat mult. Nu știu dacă în mai bine sau mai rău. Înainte, Top 10-ele era foarte competitiv. Vedeai primele zece jucătoare pe tabloul unui concurs și îți spuneai >. Acum nu prea știi dacă fetele astea vor câștiga. Nu înțeleg dacă a scăzut nivelul sau dacă sunt prea apropiate, probabil este un pic din amândouă. Dar înainte, dacă erai în Top 15, te uitai la Top 10 și îți spuneai >. Acum, a fi Top 10 sau Top 20… văd clar diferența între Maria, Serena, Vika și celelaltle jucătoare. Le-am văzut la antrenament, sunt complet diferite față de celelalte fete. Wozniacki și Halep, poate și ele„, afirmă Safina (28 ani) în interviul acordat pentru blogul jurnalistei franceze, theyellowballcorner.blogspot.ro, vorbind laudativ despre trei jucătoare pe care le-a prins în circuit, în vârf de formă, înainte de retragerea sa din 2011 și care de mult nu mai reprezintă „noua gardă” în sportul alb feminin.

„Le cer scuze fanilor lui Halep”

La începutul lunii martie, același „top 3 real” al tenisului feminin era creionat și de un editorialist al site-ului italian ubitennis.com. „Le cer scuze fanilor lui Halep, dar cred că Azarenka, Șarapova si Williams încă formează trioul cel mai logic al liderilor din circuitul feminin. Iar în ultima săptămână am avut-o pe Azarenka protagonistă la Doha”, scria jurnalistul italian, care dădea întâietate unei jucătoare aflată atunci pe poziția 38 WTA. Acum, Azarenka a urcat până pe locul 31 la general.

„Eu am știut că nu sunt la fel de talentată ca fratele meu”

Safina nu se regăsește în mentalitatea noului val de jucătoare, explicând: „Eu am știut că nu sunt la fel de talentată ca fratele meu. Toată lumea știa asta. Dar munceam mult. A trebuit să fac asta pentru a fi bună. Am fost mereu pregătită să fac sacrificii, am fost pregătită să plec de acasă pentru a mă antrena la Valencia. Am fost pusă pe dietă de un nutriționist, mi-a schimbat complet alimentația și a funcționat. Nu am mai făcut crampe în setul al treilea al meciurilor și așa mai departe. Eram pregătită să fac orice schimbare pentru a fi mai bună. Mai sunt dispuse jucătoarele să facă ce am făcut eu astăzi? Nu știu, doar câteva. Uneori, ele nu mai dau importanță acestor mici detalii, care însă contează enorm atunci când tragi linie. Eu sunt dovada acestui fapt. Acum, fetele cred că este ok dacă pierzi un meci: eu, a doua zi sau chiar imediat după înfrângere m-aș fi întors pe teren. Aș fi spus că voi lovi mingea asta și voi lucra la ceea ce am greșit până când voi putea să închid ochii și să dau perfect„.

Jana Novotna, (46 de ani), câștigătoare a 24 de turnee WTA, printre care și Turneul Campioanelor în 1997, urcând până pe locul 2 în clasamentul mondial, a dat startul anul acesta atacurilor care vizează noua generație de jucătoare din Top-ul mondial. Dinara Safina a fost și ea o țintă constantă a criticilor în timpul carierei, prin prisma faptului că a stat 26 de săptămâni în fotoliul de lider al ierarhiei mondiale, fără a câștiga vreun titlu de Mare Șlem în carieră.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB:
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB: "Da, va activa, absolut"
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
Ce a putut spune fiica lui Leonard Doroftei despre iubitul său şi reacţia părinţilor: Tata este un om foarte calm
Ce a putut spune fiica lui Leonard Doroftei despre iubitul său şi reacţia părinţilor: Tata este un om foarte calm
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
CCR îl va elimina pe Călin Georgescu din alegeri? Decizia așteptată de toată România
CCR îl va elimina pe Călin Georgescu din alegeri? Decizia așteptată de toată România
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×